Editura: Trei

Nr. pagini: 383

An apariție în România: 2015

Obiecte Ascuțite este a doua carte scrisă de G.Flynn pe care o citesc. Prima a fost Fata Dispărută acum câțiva ani. Mai are o carte scrisă în afară de acestea două, Locuri întunecate, și, bazându-mă pe cele două citite până acum, foarte probabil o voi citi și pe aceasta.

Pentru mine, familia este foarte importantă. Întotdeauna am crezut că este un element cheie în existența unui om, un element care îi insuflă multe calități și îl ajută să își cimenteze coloana vertebrală. Familia este ca un culcuș cald în care te retragi atunci când ai nevoie de o pauză, când suferi și mai ales atunci când ești fericit. 

Ei bine, Gillian Flynn demontează total ideea de familie pe care eu o cunoșteam. Și cel mai trist este că astfel de familii descrise de ea chiar există. 

Camille, 30 de ani, reporter la Daily Post în Chicago. Ieșită de curând dintr-o instituție psihiatrică, i se solicită să scrie câteva articole despre dispariția unei fete (Natalie) precedată de o crimă a altei copile, cu un an în urmă.  Crimele sunt tulburătoare și denotă mult sânge rece. Fetele sunt sugrumate iar dinții le sunt smulși. Și unde altundeva să aibă loc acest crime înfiorătoare decât în Wind Gap, orășelul natal al lui Camille, acolo unde a lăsat în urmă un trecut tulburător și zbuciumat? 

Privind în ansamblu, acțiunea cărții s-a axat foarte mult pe ideea de familie disfuncțională. Pe relația aproape inexistentă a lui Camille cu o mamă rece (Adora), care îi recunoaște fățiș că nu o iubește și care recurge la un tic nervos de fiecare dată când își pierde firea (își smulge genele), cu un tată vitreg (Alan) aproape absent, care nu are mai mult de cinci replici în toată cartea (și atunci când vorbește dă dovadă de o idioțenie de îți vine să îți dai palme) și cu o soră (Amma) cu vreo șaptesprezece ani mai tânără, meschină și nevrotică, tipul fetei frumoase, populare și extrem de răutăcioase al cărei principal țel este să fie în centrul atenției. Mai mult decât atât, în poveste apare și Marian, sora decedată a lui Camille încă dinainte ca Amma să se nască. În astfel de circumstanțe, nu este de mirare că protagonista s-a transformat din fata populară, la rândul ei, în adolescență, în fata care a început să își cresteze pielea și să taie în carne vie tot felul de cuvinte cu însemnătate pentru ea, acoperindu-și tot trupul, cu excepția unei mici porțiuni de pe spinare, greu accesibile.


„Pentru cei care au nevoie de nume, există o puzderie de termeni medicali. Eu știu doar că tăiatul pielii mă făcea să mă simt în siguranță. Era o protecție. Gânduri și cuvinte, capturate acolo unde le puteam vedea și ține sub control. Adevărul înțepându-mi pielea ca o stenografie nebunească. Zi-mi că te duci la doctor și o să vreau să-mi scriu pe braț, cu lama îngrijorat. Spune că te-ai îndrăgostit și mă apuc să îmi trasez peste sâni conturul cuvântului tragic. Nu am vrut neapărat să fiu vindecată. Doar că nu mai aveam unde să-mi scriu pe corp, ajunsesem să îmi fac despicături în pielea dintre degetele de la picioare – rău, plâns – ca un drogat care își caută ultima venă rămasă întreagă. Dispariție m-a lecuit. Gâtul fiind un loc privilegiat, îl lăsasem pentru o ultimă inscripție tare. Apoi m-am internat. Am stat în spital douăsprezece săptămâni.”


Ajunge să nu se mai poată privi în oglindă și de aceea se îneacă în alcool. Își exprimă dorința de a lega o oarecare legătură cu sora ei, Amma, pe care abia dacă o cunoaște însă recunosc că nu am înțeles cum de, văzând comportamentul deviant al acesteia, îi încurajează consumul de alcool și chiar ajung să se drogheze împreună. Mi-am dorit foarte tare să o înțeleg pe Camille și chiar m-am bucurat atunci când s-a întrezărit la orizont șansa de a avea o relație adevărată cu detectivul (Richard) care se ocupă de ancheta celor două crime. Îmi doream pentru ea să fie fericită. Îi ajunsese suferința. Am înțeles teama pe care o simțea la gândul că Richard va avea o reacție nepotrivită atunci când îi va vedea trupul mutilat. Teama de respingere este o temă forjată la greu în cărți (și în viața reală, că veni vorba). Am înțeles ușurarea pe care a simțit-o atunci când fratele celei de-a doua victime (John), care abia a împlinit 18 ani, nu a arătat niciun semn de judecată atunci când a văzut-o goală. Dar m-a dezamăgit atunci când a ales să facă sex cu amândoi, la o diferență de doar 48 de ore unul de celălalt. You ruined it, woman! Sau poate că deciziile proaste sunt consecințele unui suflet răvășit, a unor traume ce probabil își vor face simțită prezența pentru totdeauna.

Este un thriller psihologic bun. Cartea este alertă. Stilul scriitoarei este același. Direct, fără menajamente. Acțiunea te ține în suspans, îți dorești să ajungi mai repede la final. Merită citită. Că mi-am dat seama încet-încet cine este criminalul – iar finalul doar mi-a confirmat-o – nu știu dacă este neapărat un lucru rău. Poate am ajuns eu să gândesc precum un scriitor 😁. 

Până la următoare întâlnire, vă urez lecturi plăcute!

B.I.

P.S. Cartea a fost adaptată pentru micile ecrane într-o miniserie de 8 episoade, cu Amy Adams în rolul principal. Poate fi urmărită pe HBO GO.

S-ar putea sa iti placa:

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.