Zilele trecute stăteam la birou și priveam pe fereastră.  Era soare dar nu prea blând. Pișca. Când m-am trezit de dimineață și am privit afară am văzut cum bruma năpădise iarba din fața casei. O poleială argintie care anunță schimbare. Și cu toate că știm că lucrul ăsta se întâmplă an de an parcă tot ne vine greu să ne schimbăm straiele, să ne îmbrăcăm mai gros, să așteptăm să vină și coana iarnă și să ne muște de obraji. Ne place să fie totul cald și frumos și soare și voie bună.

Apăi dacă asta e greu cum să fie altfel cu noul virus? Normal că prezența domnului Covid-19 este un ghimpe în coaste pentru oricine. Uite cum a venit și ne scutură așa, bine de tot, de unora începe să ne sune apa în cap. Nu am de gând să intru în teorii conspiraționiste sau să încerc să îmi dau seama cum și de ce a apărut. Nu am de gând să dau sfaturi nimănui. Eu gestionez situația așa cum cred mai bine fără să deranjez pe nimeni în jurul meu. Da, port mască chiar dacă au fost momente în care am fost privit ciudat pentru asta. Am văzut oameni care la început refuzau cu vehemență să o poarte, numind-o pe ea și întreaga situație „o prostie”, oameni care acum, în mod ironic, pledează pentru mască. Aș putea să le spun că iată, s-a întors roata, dar ce rost ar avea?! Unde ar fi câștigul meu? Eu merg pe calea mea, tot înainte. Și mie îmi este greu, de multe ori chiar. Este normal ca în astfel de momente să simți panică sau anxietate. Cu toții avem persoane vulnerabile în familie și parcă fiecare dintre noi se gândește: „Băi, am trecut noi prin unele mai grele și tocmai un virus să ne răpună acum?! Nu, așa ceva este greu de acceptat.” Culmea, în momentele astea la mine m-am gândit cel mai puțin. Gândul meu a zburat mereu la cei dragi.

Și eu îmi făcusem o listă cu planuri la începutul anului, începusem încrezător, simțeam că sunt pe drumul cel bun. Lista a fost deturnată oarecum. Traseul a fost reconfigurat pentru că a apărut un obstacol pe drum. Așadar, până la urmă, e adevărată vorba aia care spune că nu știi ce îți aduce ziua de mâine. Da, și eu mă gândesc dacă tot ce se spune este adevărat. Poate dracu’ nu e chiar atât de negru. Nu am cum să mă conving așa că fac ce îmi stă în putință să fie bine pentru toată lumea.

Și totuși poate că are și situația asta partea ei bună. Poate că acum am avut mai mult timp de petrecut cu noi sau cu cei dragi – dacă s-a putut. Poate că unii și-au dat seama ce contează cu adevărat pentru ei. Am luat o pauză. Avem șansa să demonstrăm că putem fi solitari. Mediul înconjurător își revine, ceea ce iarăși este un lucru extraordinar. Am fost puși pe pauză, mai degrabă, fie că am vrut sau nu. De fapt, natura și-a luat o pauză de la noi, oamenii.

Îmi doresc ca toată situația asta să se finalizeze cât mai bine posibil pentru toată lumea. Și eu aștept cu nerăbdare să se sfârșească și să respirăm cu toții ușurați, dar până atunci încerc să îmi continuu drumul cu resursele pe care le am. Poate că este momentul să ne dăm seama cât de mult ținem la libertatea noastră și cât de liberi suntem, de fapt, în mod obișnuit. Poate este momentul să ne dăm seama că de fapt planeta asta nu ne aparține, ci noi aparținem ei. Și poate ne dăm seama că există lucruri mai importante în viață decât câte like-uri strângem la ultima fotografie încărcată. În final, poate că este momentul să ne dăm seama cât de multe avem, de fapt.

Nu știu dacă virusul este de ajuns ca să reseteze natura umană. Omul este o mașinărie mult mai complexă. Dar sunt convins că există oameni, ca și mine, care încearcă să învețe ceva din ceea ce se întâmplă.

Sper că sunteți bine cu toții, între timp.

Pe curând,

B.I

S-ar putea sa iti placa:

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.