Editura: Litera
Nr. pagini: 464
Apariție în România: 2020
Acest volum face parte dintr-un număr mai mare de cărți pe care l-am comandat acum ceva timp direct de la Editura Litera, atunci când am profitat de un val de reduceri pe site-ul lor. M-a intrigat descrierea și asta m-a făcut să îl pun în coș. Mi s-a părut ceva diferit față de ce citisem eu până acum din aceeași categorie. În plus, îmi place literatura nordică, în general, motiv pentru care nu am stat prea mult pe gânduri și a fost și prima carte pe care am citit-o din același calup de cărți comandate. Nu auzisem despre carte înainte să o comand și nici despre autor. Din ce am citit, acesta este doar primul volum din seria Jessica Niemi dar, din informațiile de până acum, se pare că este singurul volum tradus la noi. Cred că mai există un al doilea volum publicat în serie până în acest moment.
Un alt punct forte, atunci când am ales cartea, a fost tocmai personajul principal feminin. Îmi place să citesc romane din categoria thriller/polițist care să aibă în centru un personaj feminin și puternic, care este capabil să conducă și să ducă la bun sfârșit o anchetă.
Romanul promitea mult din descriere: o serie de crime săvârșite într-un model ritualic și inspirate din seria de cărți scrise de autorul de bestselleruri Roger Koponen. De altfel, cea care este ucisă în debutul cărții este chiar soția autorului. Plasat într-o Finlanda acoperită de zăpadă, gheață și frig parcă tocmai pentru a potența aroma specific nordică, romanul părea a avea calitățile necesare pentru a se plasa în top. În plus, autorul a oferit o tentă ocultă fără să intre foarte mult în detalii pe acest subiect, crescând suspansul direct proporțional cu numărul paginilor. M-a obligat să mă întreb, în mod îndreptățit, „Ce se întâmplă aici?” atunci când apăreau martori care declarau că au văzut în viață o parte din victimele deja declarate. Mai mult decât atât, mi-a plăcut foarte mult ideea prezenței criminalului chiar la locul crimei, deghizarea lui în anchetator și fuga chiar de sub nasul poliției.
La început pare că un psihopat reconstituie cumplitele crime din trilogia Vânătoarea de vrăjitoare a soțului victimei. Însă coordonatoarea investigației, Jessica Niemi, își dă curând seama că nu e vorba despre un singur ucigaș ci, mai degrabă, despre zeci de persoane care cred într-o formă sinistră de vrăjitorie, îi cunosc fiecare mișcare și sunt întotdeauna cu un pas înaintea ei.
Când cadavrele încep să se adune, Jessica știe că nu se vor opri până nu vor obține ceea ce doresc. Iar când trecutul ei întunecat iese la iveală, ea își dă seama că trebuie să lupte cu propriii demoni în timp ce încearcă cu disperare să-i prindă pe ucigași înainte ca aceștia să facă următoarea victimă.
Deși în descriere Jessica este numită coordonatoarea, pe parcursul cărții mi s-a părut că în centrul anchetei s-a aflat mai mult Erne Mikson (comisar sau inspector-șef, este prezentat cu ambele titulaturi). Nu mi s-a părut ca Jessica să fie creierul anchetei ci mai mult un executant ca și ceilalți. Autorul a introdus o multitudine de personaje pe care la un moment dat îmi venea greu să le urmăresc și nu a pus accentul prea mult pe conturarea lor. Însă ceea ce m-ar fi interesat mai mult ar fi fost să aflu mai în detaliu despre Jessica. Cu atât mai mult cu cât pe parcursul lecturii aflăm că ea deține un rol mult mai important, în afara celui de anchetator, în tot misterul. Cu toate acestea, autorul a decis să ne ofere informații din trecutul Jessicăi dar nimic care să facă vreo legătură cu finalul ci care doar să explice, într-un fel, natura relației ei cu Erne.
Un alt lucru care pe mine m-a bulversat a fost linia temporală. Acum Jessica se află în Finlanda pentru ca în capitolul următor să fie plasată într-un cimitir în Italia, implicată în acțiuni care nu aveau niciun sens. Mi-a luat ceva să îmi dau seama că, de fapt, autorul a făcut un salt în timp, în trecutul personajului. Aceste pasaje nu au fost delimitate în niciun fel. În plus, aveam impresia că ancheta s-a întins deja pe câteva zile pentru ca într-un pasaj din a doua jumătate a cărții să aflu că nu au trecut nici 24 de ore. Un alt lucru care m-a făcut curios și pentru care nu am primit răspuns este locuința Jessicăi. La suprafață este o garsonieră modestă pentru ca apoi, printr-o ușă adiacentă să treacă într-un apartament ascuns, securizat și luxos. Că nu vrea ca nimeni să știe despre el, aflăm, dar din ce motiv ascunde acest aspect nu am primit nicio explicație. Având în vedere că acest volum face parte dintr-o serie, poate că răspunsurile vor veni mai târziu.
Mă așteptam ca rolul lui Roger Koponen să fie unul mult mai solid, să existe un motiv foarte bine întemeiat pentru care crimele să fie inspirate din cărțile lui. În schimb, finalul a fost neașteptat și parcă un pic în contradicție cu restul narațiunii. Însă m-a ținut în suspans, nu este o carte pe care m-am chinuit să o citesc. Din contră, mi-am dorit să ajung la final și să aflu cine și de ce a orchestrat întregul spectacol. Deci nu este o lectură pe care o regret.
Iată acestea au fost gândurile mele.
Până la următoarea lectură, aveți grijă de voi.
B.I.
